ING Asigurări de Viaţă şi-a desemnat pe 26 mai câştigătorii campaniei „Îţi facem drum la Disneyland”. Cele 3 familii norocoase care au încheiat un Plan Financiar pentru Copii de la ING în perioada 15 februarie – 15 aprilie se vor bucura de câte o excursie pentru 4 persoane la Disneyland Paris.
Rezultatele campaniei au depăşit cu 62% estimările iniţiale pentru perioada februarie – aprilie 2008, înregistrându-se peste 6.000 de contracte noi la planurile financiare pentru copii, „Debut 18” si „Academica”. Ploieşti, Brăila şi una dintre cele şase agenţii din Bucureşti sunt în topul agenţiilor ING cu cele mai mari vânzari Academica şi Debut 18.
Volumul de vânzări de Planuri Financiare pentru Copii de la ING a crescut anul acesta cu 116% în perioada februarie-aprilie, comparativ cu volumul mediu al vânzărilor înregistrat în perioada similară a anului trecut, ca urmare a campaniei “Îţi facem drum la Disneyland”. Faţă de 2007, vânzările din luna februarie au crescut cu 45%, luna martie a adus creşteri de 145%, iar aprilie a dublat din nou vânzarile în 2008, creşterea fiind de 115%.
„Succesul acestei campanii se explică prin faptul că familiile moderne sunt din ce în ce mai preocupate să asigure un viitor financiar sigur pentru copiii lor, iar un alt motiv îl constituie schimbarea mentalităţii oamenilor cu privire la necesitatea unei asigurări de viaţă”, a precizat Carmen Soare, director de marketing al ING Asigurări de Viaţă.
Principalul instrument de activare al campaniei l-a reprezentat site-ul www.ingpentrucopii.ro, unde este afişată lista câştigătorilor precum şi mai multe detalii despre excursia la Disneyland.
ING Asigurări de Viaţă oferă două tipuri de planuri financiare pentru copii, „Academica”, care există pe piaţa din România din 1997, şi „Debut 18”, lansat în 2002. Asigurările pentru copii se află în topul vânzărilor companiei, acest gen de produs reprezentând aproximativ 20% din portofoliul ING Asigurări de Viaţă. Produsul cel mai căutat a fost Debut 18, datorită flexibilităţii sale.
Planurile Financiare pentru Copii consituie o modalitate de planificare a resurselor financiare ale familiei în folosul copiilor, care beneficiază astfel de avantajele specifice unei asigurări de viaţă. Mai concret, prin acumularea de fonduri, clientul va dispune de bani pentru susţinerea viitorului copilului său, iar în cazul decesului părintelui pe durata contractului, ING va prelua plata primelor. În plus, la suma asigurată se adaugă în fiecare an participarea la profitul obţinut din investirea primelor de asigurare plătite.
Conform unui studiu realizat de ING Asigurări de Viaţă şi compania AD Consulting la începutul anului trecut, 61% dintre cuplurile tinere cu copii şi 59% dintre familiile monoparentale cu copii şi-au exprimat intenţia de a achiziţiona un plan financiar pentru copii.